Michelle Pfeiffer: Am făcut parte dintr-o sectă

Michelle Pfeiffer: Am făcut parte dintr-o sectă
Publicat: 04/11/2013, 12:07
Actualizat: 05/08/2014, 21:43

Michelle Pfeiffer a dezvăluit că, la începutul carierei sale de la Hollywood, a făcut parte dintr-o sectă numită „respiraționism” („Breatharianism”), ai cărei membri cred că oamenii pot trăi fără mâncare și apă, actrița fiind nevoită să urmeze o dietă foarte strictă, conform contactmusic.com.

„Erau obsedați de control. Nu locuiam cu ei (membrii sectei, n.r.), dar mergeam des la întâlniri și îmi spuneau de fiecare dată că trebuia să vin mai des. Trebuia să plătesc de fiecare dată când veneam, ajunsesem secătuită din punct de vedere financiar”, a spus Michelle Pfeiffer, care s-a mutat la vârsta de 20 de ani la Los Angeles.

Actrița și-a dat seama că făcea parte dintr-o sectă în timp ce își ajuta fostul soț, actorul Peter Horton, cu cercetările pentru rolul său dintr-un film despre Biserica Unificării – o sectă fondată de reverendul sud-coreean Sung Myung Moon.

„Stăteam de vorbă cu un fost membru al sectei Moon, care descria manipularea psihologică, și atunci mi-am dat seama”, a declarat Michelle Pfeiffer.

Adepții sectei respiraționiste cred că nu au nevoie de mâncare, hrana necesară organismului fiind oferită de lumina soarelui. Această credință a dus la moartea mai multor persoane și a fost criticată în toată lumea.

Michelle Pfeiffer și-a început cariera cu mici roluri în filme de televiziune, în anii ’70, și a devenit cunoscută pe marile ecrane în filmul „Scarface” (1983), în care a jucat alături de Al Pacino. Printre rolurile notabile pe care le-a realizat se numără cel din „Legături periculoase” (1988), pentru care a fost recompensată cu un premiu BAFTA, cel din „Câmpul dragostei” (1993), pentru care a primit un Urs de Argint, și cel din „Fabuloșii Baker-Boys”, pentru care a fost recompensată cu premii din partea presei străine de la Hollywood, a asociațiilor de critici din New York și Los Angeles, a National Society of Film Critics și a Board of Review. Actrița a fost nominalizată de trei ori la premiile Oscar, pentru rolurile din „Fabuloșii Baker-Boys”, „Legături periculoase” și „Câmpul dragostei”.

Recent, a jucat alături de Robert de Niro în filmul despre mafie „Malavita: o familie criminală” (2013), regizat de Luc Besson, unde interpretează rolul unei femei cu tendințe piromane.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga